În magazin, sacii și gălețile arată aproape identic, iar denumirile de pe etichete se suprapun într-un mod care încurcă pe oricine nu lucrează zilnic în domeniu. Rezultatul este previzibil: oamenii cumpără glet pentru o gaură adâncă, tencuială pentru o fisură fină sau chit de rosturi pentru o suprafață întreagă, apoi se miră că materialul crapă, se contractă sau nu se lasă șlefuit.
Diferența dintre cele trei nu este de calitate, ci de rol. Fiecare acoperă un interval de grosime și o etapă din construcția peretelui. Dacă înțelegi asta, alegerea devine simplă.
Trei materiale, trei roluri
Tencuiala este stratul de bază. Se aplică direct pe zidărie, în grosimi de ordinul centimetrilor, și are rolul de a aduce peretele brut la un plan aproximativ drept. Conține agregat, adică nisip, ceea ce o face rezistentă și relativ grosieră. Nu se șlefuiește fin și nu rămâne niciodată ca strat vizibil sub vopsea, cu excepția tencuielilor decorative, care sunt o categorie aparte.
Gletul este stratul de netezire. Se aplică peste tencuială, în straturi de ordinul milimetrilor, și transformă un plan aproximativ drept într-o suprafață netedă. Este fin, se șlefuiește ușor și este proiectat să primească amorsa și vopseaua. Nu are rezistență structurală: aplicat gros, crapă.
Chitul este materialul de reparație punctuală. Vine gata preparat, în găleată, sau sub formă de pulbere, și este gândit pentru umplerea unor volume mici: găuri de dibluri, fisuri, mici ciobituri, rosturi între plăci de gips-carton. Aderă bine, se contractă puțin și se șlefuiește fin, dar este mai scump la kilogram decât gletul, deci nu îl folosești pe suprafețe mari.
O regulă simplă de memorat: centimetri înseamnă tencuială, milimetri înseamnă glet, puncte izolate înseamnă chit.
Cum alegi în funcție de ce ai în față
Ia problema concretă și mergi pe listă.
- Gaură de diblu, urmă de cui, ciobitură mică. Chit, în două straturi subțiri, cu uscare completă între ele.
- Fisură fină în perete. Se lărgește ușor în V, se desprăfuiește, se umple cu chit elastic sau cu chit de rosturi. Pentru fisuri care lucrează, se adaugă bandă de armare.
- Rost între două plăci de gips-carton. Chit special de rosturi plus bandă, în trei straturi progresiv mai late.
- Perete vălurit, cu denivelări de câțiva milimetri. Glet, aplicat în două-trei straturi subțiri, urmat de șlefuire.
- Perete de cărămidă brută sau tencuială căzută pe porțiuni mari. Tencuială, refăcută pe zona respectivă, urmată de glet după uscare.
- Colț de perete ciobit. Profil de colț metalic sau din PVC, înglobat în chit sau glet, în funcție de adâncime.
Pentru găurile din pereții ușori, unde nu ai material în spate pe care să se sprijine umplutura, procedura este diferită și presupune un suport adăugat; este descrisă separat în articolul despre repararea unei crăpături din perete înainte de zugrăvit.
Gata preparat sau pulbere
Ambele variante există la chit și la glet, iar alegerea depinde de cantitate și de experiență.
- Gata preparat, în găleată. Consistență constantă, fără greșeli de dozaj, se închide și se păstrează pentru data viitoare. Ideal pentru reparații mici și pentru cine lucrează rar. Mai scump și, la unele produse, cu timp de uscare mai lung în straturi groase.
- Pulbere, de amestecat cu apă. Mult mai ieftin pe suprafață, dar cere respectarea exactă a proporției și, mai ales, a timpului de lucru. Odată preparat, materialul are o durată limitată în care rămâne utilizabil; după aceea se întărește în găleată și nu se mai poate reactiva prin adăugare de apă, chiar dacă pare că merge.
Dacă alegi pulbere, prepară cantități mici. Un lighean de material care se întărește înainte să apuci să îl pui pe perete este pierdere curată, iar tentația de a-l dilua din nou duce la un strat care nu mai are aderență.
Amestecul se face turnând pulberea în apă, nu invers, și lăsând să se hidrateze câteva minute înainte de a mixa. Așa scapi de cocoloașele care apoi lasă urme la șlefuit.
Greșeli care se plătesc la finisaj
Prima și cea mai frecventă este stratul prea gros. Fiecare produs are o grosime maximă recomandată pe strat, scrisă pe ambalaj. Depășirea ei produce fisuri de contracție, uneori abia după câteva săptămâni, exact când credeai că ai terminat. Dacă ai de recuperat o denivelare mare, faci mai multe straturi, cu uscare între ele, sau treci la materialul din categoria superioară.
A doua este aplicarea pe suport prăfuit sau neamorsat acolo unde produsul o cere. Aderența se pierde, iar peticul se desprinde în timp, adesea împreună cu vopseaua de deasupra.
A treia este graba la uscare. Timpii scriși pe ambalaj presupun condiții standard de temperatură și umiditate. Într-o cameră rece sau umedă, uscarea durează sensibil mai mult, iar un strat aplicat peste unul încă umed rămâne moale în interior și crapă. Verifică prin atingere: dacă zona este mai rece decât peretele din jur, mai are apă.
A patra este ignorarea mediului de lucru. În baie și în bucătărie, unde umiditatea este mare, se folosesc produse rezistente la umezeală, nu cele obișnuite pentru camere uscate. Logica este aceeași ca la finisaje în general și este detaliată în articolul despre materialele rezistente la umiditate pentru pereții băii.
Ce urmează după ce materialul s-a întărit
Șlefuirea se face doar după uscarea completă, cu șmirghel fin pe tampon plat, cu mască și ochelari. Praful de glet este foarte fin și se depune peste tot în casă, deci merită izolată camera cu folie la ușă și aspirat imediat după.
Urmează desprăfuirea, apoi amorsarea. Zonele reparate absorb mult mai mult decât peretele din jur, iar fără amorsă ele vor apărea ca pete mate în stratul final de vopsea. Este cel mai vizibil semn al unei lucrări făcute pe repede înainte, iar corectarea lui după vopsire înseamnă reluarea întregii etape.
Alegerea produsului contează și la nivelul finisajului final, nu doar al rezistenței. Un chit fin, bine ales, se șlefuiește uniform și nu lasă urme sub lumina razantă, în timp ce unul granulos rămâne vizibil oricâte straturi de vopsea primește; comparația practică este făcută în textul despre diferența pe care o face un chit de calitate. Când materialul este potrivit cu problema, restul lucrării devine previzibil, iar peretele arată la fel de bine și peste doi ani.
