Un televizor de 55 de inch cântărește undeva între 12 și 18 kilograme. Nu pare mult ținut în brațe, dar când greutatea aceea atârnă la 40 de centimetri de perete, pe un braț articulat, forța de smulgere din dibluri se multiplică. Aici apar poveștile despre televizoare căzute peste comodă în mijlocul nopții, fără ca nimeni să le fi atins.
Montajul în sine durează sub o oră. Partea care cere atenție reală este ce se întâmplă înainte de prima gaură: din ce e făcut peretele și unde exact ai voie să dai.
Peretele decide totul
Primul pas nu e ruleta, ci ciocănitul cu degetul de-a lungul zonei unde vrei televizorul. Un sunet plin, surd, înseamnă zidărie plină sau beton. Un sunet gol, care rezonează, înseamnă rigips sau cărămidă cu goluri.
Pe beton și pe cărămidă plină, montajul e simplu. Dibluri de 8 sau 10 milimetri, șuruburi pe măsură, găurire cu percuție și treaba e rezolvată pentru totdeauna. Cărămida cu goluri, foarte răspândită în blocurile din anii 2000 încoace, cere dibluri speciale cu expansiune lungă, care se ancorează în mai multe pereți interiori ai cărămizii.
Rigipsul este cazul delicat. Placa singură nu susține nimic serios. Ai două opțiuni corecte: fie găsești montanții metalici din spate cu un detector și prinzi șuruburile direct în ei, fie folosești dibluri tip fluture sau ancore metalice cu basculare, care se deschid în spatele plăcii. Diblurile universale de plastic, cele care vin în cutia suportului, nu sunt suficiente pe rigips, indiferent ce scrie pe ambalaj.
Instalația electrică nu se vede, dar există
Înainte de orice gaură, trece un detector de metale și cabluri peste toată zona. Costă puțin și te scutește de o experiență neplăcută. În România, cablurile urcă de obicei vertical de la prize și orizontal sub tavan, dar în apartamentele cu instalații refăcute pe la mijlocul anilor 90 pot merge pe diagonală, fără nicio logică.
Dacă nu ai detector, un indiciu util este să identifici prizele și întrerupătoarele din zonă și să eviți coloanele verticale de deasupra și dedesubtul lor, pe o lățime de aproximativ 20 de centimetri. Nu e o garanție, dar reduce mult riscul.
Înălțimea corectă, nu cea din magazin
Regula pe care o găsești peste tot spune că centrul ecranului trebuie să fie la nivelul ochilor. Problema e că în magazine televizoarele sunt expuse pentru privitori care stau în picioare, iar acasă tu stai pe canapea.
- Așază-te pe canapea, în poziția obișnuită, și pune pe cineva să marcheze cu creionul unde îți cade privirea relaxată pe perete.
- Acela e centrul ecranului, de regulă între 95 și 110 centimetri de la podea într-un living normal.
- Distanța de vizionare confortabilă este de aproximativ 1,5 până la 2,5 ori diagonala ecranului.
- Verifică unde bate lumina de la fereastră la ora la care te uiți cel mai des la televizor.
Marchează apoi punctele de găurit folosind șablonul de hârtie din cutie sau, mai sigur, ținând placa de perete a suportului lipită de zid și trecând creionul prin găuri. Verifică orizontalitatea cu o nivelă adevărată, nu cu aplicația de pe telefon, care are erori de un grad sau două. Un grad la un metru înseamnă aproape doi centimetri de înclinare vizibilă.
Strângerea și verificarea finală
Prinde întâi șuruburile de sus, fără să le strângi complet, verifică din nou nivela, apoi strânge tot. Șuruburile trebuie să intre ferm, dar nu forțate până la refuz, mai ales în rigips, unde o strângere excesivă zdrobește gipsul și anulează ancora.
Pe partea televizorului, atenție la lungimea șuruburilor VESA. Dacă sunt prea lungi, intră în placa de bază și pot atinge componente. Se folosesc distanțierele din kit, exact cum sunt gândite.
După ce agăți televizorul, apucă-l de margini și trage ușor spre tine, apoi lateral. Nu trebuie să simți niciun joc și niciun scârțâit din perete. Dacă auzi ceva, demontează și reia cu dibluri mai serioase. Nu e o etapă de sărit.
Cablurile care atârnă în jos strică toată munca, așa că merită să le rezolvi în aceeași zi, iar despre cum ascunzi cablurile electrice și de internet de-a lungul pereților există o discuție separată care se leagă direct de acest montaj. Dacă lucrezi și la alte fixări în aceeași cameră, principiile din articolul despre montarea rafturilor fără găuri greșite se aplică identic.
Un suport bine montat nu se mai atinge ani buni. Merită deci să pierzi 20 de minute în plus la început, verificând peretele și înălțimea, decât să repari mai târziu o zonă cu găuri multiple, mascată cu chit și zugrăvită diferit de restul camerei.
