Un copil minor poate moșteni, dar nu decide singur ce face cu moștenirea: în numele lui acționează părinții sau tutorele, iar în anumite situații este nevoie și de încuviințarea autorității competente, de regulă instanța de tutelă. Legea urmărește să se asigure că actele privind patrimoniul copilului îi sunt în folos, nu în pagubă. Cine își propune să accepte, să renunțe sau să vândă un bun primit de un minor trebuie să cunoască aceste limite.
În jurul acestui subiect circulă idei greșite, unele care îi pun pe părinți într-o falsă siguranță, altele care îi sperie degeaba. Tabelul de mai jos le compară cu realitatea, în linii mari, iar după el urmează explicații mai pe larg.
Mituri și realități despre minori și moștenire
| Mit | Realitate |
|---|---|
| Un copil mic nu poate moșteni. | Capacitatea de a moșteni nu depinde de vârstă; important este ca persoana să existe la data decesului. Un copil născut sau conceput la acel moment poate fi moștenitor. |
| Părinții pot face orice cu bunurile copilului. | Ei administrează patrimoniul în interesul copilului; pentru acte importante, cum sunt vânzarea unui imobil sau renunțarea la o moștenire, e nevoie de aprobare. |
| Dacă moștenirea are datorii, copilul rămâne dator pe viață. | Legea prevede protecții pentru persoanele fără capacitate deplină de exercițiu, iar notarul explică mecanismele aplicabile pentru acceptare. |
| Un părinte poate renunța la moștenire în numele copilului fără formalități. | Renunțarea în numele unui minor se face cu respectarea unor condiții speciale și, de regulă, cu autorizarea instanței de tutelă. |
| Banii moșteniți de un copil se pot folosi pentru nevoile familiei. | Sumele aparțin copilului și se folosesc în interesul lui; folosirea lor în alt scop poate fi contestată. |
Cine decide în numele minorului
Un copil sub paisprezece ani nu are capacitate de exercițiu și este reprezentat de părinți sau de tutore la încheierea oricărui act. Între paisprezece și optsprezece ani, are capacitate restrânsă: poate încheia anumite acte cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, iar pentru altele cere și aprobarea instanței. Distincția contează la acceptarea sau renunțarea la moștenire, la partaj și la vânzarea bunurilor.
Atunci când există un conflict de interese, de exemplu părintele moștenește el însuși împreună cu copilul și sunt în dispută, legea prevede că interesele copilului sunt protejate prin măsuri speciale, cum ar fi desemnarea unui curator. Este un mecanism care îl apără pe copil de eventuale alegeri făcute în avantajul altora.
Ce se întâmplă la notar
Notarul care instrumentează succesiunea va identifica toți moștenitorii, inclusiv minorii, și va informa reprezentanții legali despre drepturi și obligații. Va cere acte de stare civilă și, dacă este cazul, hotărâri ale instanței de tutelă. Procedura și aspectele importante pentru familiile cu copii care moștenesc, de la reprezentare la protecția patrimoniului, sunt prezentate în materialul despre moștenitorii minori la succesiune.
Dacă este vorba de un imobil, vânzarea lui în numele minorului necesită, de regulă, încuviințarea prealabilă a instanței și dovada că vânzarea este în folosul copilului, de pildă pentru nevoi de întreținere sau pentru obținerea unui bun de valoare echivalentă. Fără această încuviințare, actul poate fi anulat.
Pași pentru părinți și tutori
- Informează notarul că printre moștenitori sunt copii minori. Procedura se ajustează, iar actele cerute includ certificatele de naștere.
- Cere explicații despre opțiuni. Acceptarea, renunțarea și acceptarea sub beneficiu de inventar au efecte diferite.
- Verifică dacă este nevoie de aprobarea instanței de tutelă. Pentru unele acte, ea este obligatorie.
- Păstrează evidența bunurilor. Un caiet cu venituri, cheltuieli și acte ajută dacă vi se cere socoteala.
- Nu amesteca patrimoniile. Banii copilului rămân într-un cont separat, folosit doar pentru nevoile lui.
- Planifică viitorul. La majorat, copilul preia controlul asupra bunurilor sale și are dreptul să primească o situație a administrării.
Situații concrete în care apar întrebări
Un bunic lasă prin testament un teren nepotului de șase ani. Părinții copilului nu trebuie să îl vândă imediat, deși pot avea nevoie de bani; pentru orice act de dispoziție se cere încuviințarea instanței de tutelă, iar judecătorul verifică dacă vânzarea este în folosul copilului. Terenul poate fi administrat, de pildă închiriat, dar veniturile aparțin copilului și se folosesc pentru nevoile lui.
În alt exemplu, după decesul unui părinte, rămân doi copii, unul de zece ani și unul major, și un imobil. Copilul major poate cere partajul, dar pentru cel mic partajul se face prin reprezentant, cu aprobare. Dacă imobilul se vinde, partea minorului se depune într-un loc sigur sau se investește conform hotărârii instanței. În ambele cazuri, scopul este același: patrimoniul copilului să nu fie diminuat din lipsă de control.
Mai este și situația în care mama sau tatăl supraviețuitor este, la rândul lui, moștenitor, alături de copii. Între interesul lui și cel al copiilor poate exista tensiune, de pildă când se discută cine rămâne în locuință sau cine primește un bun anume. În asemenea cazuri se poate numi un reprezentant special pentru copii, ca decizia să nu fie luată de aceeași persoană care are un interes opus.
Greșeli care pot costa
O greșeală este amânarea: termenele de opțiune succesorală curg și pentru minori, iar notarul și instanța trebuie sesizate la timp. O alta este vânzarea unui imobil al copilului fără aprobare, pentru că actul poate fi atacat ulterior, chiar și după ani. O a treia este folosirea sumelor primite de copil pentru cheltuieli ale adulților. Chiar dacă intenția a fost bună, copilul poate cere, la majorat, socoteală.
În situații complicate, de exemplu când moștenirea include o firmă, datorii sau bunuri în mai multe locuri, un avocat poate ajuta la stabilirea unei strategii. Pentru procedurile generale ale succesiunilor, poți consulta și secțiunea de succesiuni. Explicațiile de bază despre acte notariale sunt grupate pe NotarNews.