Când comanzi o bucătărie, cifrele acestea apar în proiect fără prea multe explicații și par bătute în cuie. De fapt, sunt puncte de plecare consacrate, nu obligații. Merită să știi de unde vin, ca să poți decide în cunoștință de cauză unde te abați de la ele.
Blatul de lucru: de unde vin cei 90 de centimetri
Înălțimea uzuală a blatului, măsurată de la pardoseala finită până la suprafața superioară, este de aproximativ 90 de centimetri. În multe proiecte apare între 86 și 92, iar unele fabrici lucrează implicit la 91.
Cifra se compune din trei elemente pe care le poți ajusta separat:
- Picioarele reglabile, de obicei între 10 și 15 centimetri, cu reglaj de câțiva centimetri fiecare. Ele compensează și pardoseala care nu e perfect plană.
- Corpul de bază, standard 72 de centimetri înălțime.
- Blatul propriu-zis, între 12 milimetri la ceramică și 38-40 de milimetri la laminatul gros sau la piatră.
Regula practică folosită de designeri este ca blatul să fie cu circa 10-15 centimetri sub cotul tău, în picioare, cu brațele relaxate. Pentru cineva de 1,60 metri, 90 de centimetri sunt deja prea sus și se traduc în umeri obosiți la fiecare tăiat de legume. Pentru cineva de 1,90 metri, aceeași înălțime înseamnă spate aplecat la spălat vase. Cum se face măsurătoarea corectă am explicat în detaliu în articolul despre înălțimea blatului de lucru în funcție de statura ta.
Un detaliu care se uită: pardoseala. Dacă montezi mobila înainte de a pune parchetul sau gresia, pierzi între 1 și 3 centimetri din înălțimea calculată. Stabilește ordinea lucrărilor din start și comunic-o măsurătorului.
Merită menționat și soclul, adică banda de la baza mobilei. Standard are între 10 și 15 centimetri și ascunde picioarele reglabile. Un soclu mai înalt îți dă mai mult loc pentru vârfurile picioarelor când stai lipit de blat, iar unul retras cu 5-8 centimetri față de fronturi face aceeași treabă și mai bine. În schimb, un soclu foarte jos împinge tot corpul în sus și poate scoate blatul din cota dorită, așa că se decide odată cu înălțimea de lucru, nu la final. Dacă vrei sertare la nivelul soclului, verifică din start că mai rămâne loc pentru mecanism.
Corpurile suspendate și distanța față de blat
Distanța dintre suprafața blatului și partea de jos a corpurilor suspendate se așază, în mod curent, între 50 și 60 de centimetri. Sub 50 începi să te lovești cu capul și pierzi lumina; peste 60 nu mai ajungi comod la raftul de sus.
Alegerea în interiorul acestui interval depinde de câteva lucruri concrete:
- Statura celui care gătește cel mai des. Marginea de sus a corpului suspendat ar trebui să rămână la o înălțime la care poți ajunge fără scaun, adică în jur de 190-200 de centimetri.
- Ce pui pe blat. Un espressor cu rezervor care se deschide pe sus sau un blender vertical cer spațiu liber. Măsoară aparatul cel mai înalt pe care îl ții permanent pe blat, în poziția de folosire.
- Prizele. Ele se montează, de regulă, în banda dintre blat și corpuri, iar poziția lor trebuie corelată cu protecția de perete. Am scris separat despre protecția de perete dintre blat și dulapurile suspendate, unde apar și aceste cote.
- Iluminatul sub corpuri. Un profil LED aparent mai fură un centimetru sau doi din înălțimea utilă.
Înălțimea corpurilor suspendate în sine variază: 72 de centimetri este uzual când mobila urcă până la tavan, iar 60 sau 70 de centimetri sunt frecvente în bucătăriile cu tavan jos. Adâncimea lor standard, în jur de 32-35 de centimetri, este jumătate din cei circa 60 de centimetri ai corpurilor de bază, tocmai ca să nu te lovești când te apleci peste blat.
Excepțiile: plita, chiuveta și cuptorul la înălțime
Deasupra plitei, distanța nu mai e o chestiune de confort, ci una de siguranță și se ia din manualul hotei. Valorile uzuale sunt mai mari decât la restul blatului, iar la plitele pe gaz sunt mai mari decât la cele electrice. Nu improviza aici și nu copia cota de la o bucătărie vecină.
Chiuveta este cazul în care înălțimea standard doare cel mai des. La spălat vase stai aplecat peste marginea chiuvetei, deci punctul de referință nu mai e blatul, ci fundul cuvei. O chiuvetă adâncă de 20 de centimetri coboară efectiv suprafața de lucru. De aceea, în bucătăriile în care se spală mult manual, se ridică uneori tot blatul cu 2-3 centimetri sau se alege o cuvă mai puțin adâncă.
Cuptorul montat la înălțime, într-o coloană, este una dintre cele mai bune decizii ergonomice dintr-o bucătărie modernă. Grătarul cuptorului ajunge, ideal, undeva între mijlocul pieptului și înălțimea cotului, adică poți scoate o tavă fierbinte fără să te apleci. Alături trebuie să existe blat sau o suprafață de depunere la maximum un pas. Dacă iei în calcul o astfel de coloană, merită citită și lista din articolul despre ce electrocasnice merită integrate în mobilierul de bucătărie.
Cum verifici cotele înainte de a semna proiectul
Cel mai simplu test costă zero lei și zece minute. Ia o cutie sau un teanc de cărți, ridică-le la înălțimea propusă pentru blat și mimează tăierea unei legume timp de un minut. Apoi lipește o bandă de hârtie pe perete la înălțimea propusă pentru corpurile suspendate și verifică dacă te lovești când te apleci spre blat.
Înainte de comandă, cere pe desen următoarele cote scrise explicit, nu subînțelese:
- cota finită a blatului, cu mențiunea dacă include sau nu pardoseala;
- cota de jos a corpurilor suspendate;
- cota de sus a corpurilor suspendate și distanța rămasă până la tavan;
- poziția exactă a prizelor și a corpurilor de iluminat;
- distanța de montaj a hotei față de plită, preluată din manualul modelului comandat.
Dacă un singur lucru merită negociat cu producătorul de mobilier, acela este înălțimea blatului. Ea nu costă nimic în plus la fabricație, se rezolvă din reglajul picioarelor și din înălțimea soclului, și e singura cotă pe care o simți de fiecare dată când gătești. Restul se poate corecta ulterior; blatul, nu.
